Postări

Se afișează postări cu eticheta Viața invizibila a lui Addie LaRue

Tot ce am reușit să citesc vara aceasta

     În câteva zile se termină și această vară, iar eu m-am decis să public o listă cu tot ce am reușit să citesc. Chiar dacă am avut ceva timp liber, mi se pare că am parcurs prea puține cărți. Acest sentiment nu m-a luat prin surprindere deoarece se întoarce la fiecare final de vară, de toamnă, de vacanță, și, evident, de an. Luând în considerare faptul că am fost plecată aproape toată luna august, cred că lista întocmită nu este una atât de nasoală:).   1.       BALADA ÎNCHISORII DIN READING – OSCAR WILDE    Am început această carte în luna mai, însă am terminat-o la mijlocul lui iunie, chiar dacă nu este foarte lungă. Eu dețin varianta bilingvă, ceea ce înseamnă că, în mintea mea, citesc dublul numărului de pagini originale. Oricum, există multe beneficii la o ediție de genul, deci merită. În plus, avea și o grămadă de note (care aveau și ele farmecul lor), așa că eram nevoită să sar de la pagina pe care o citeam la final de nen...

4 cărți pe care aș vrea sa le citesc din nou de parca ar fi prima data

Imagine
    "Pentru ca nu am mai scris de foarte multa vreme și pentru ca a venit greva peste noi, am decis sa profit de acest lucru și sa mai lucrez la blog:)."      " Cred ca sunteți surprinși ca încă trăiesc la cât de des scriu pe blog. Aș vrea sa spun ca nu e vina mea... dar cam e :)). In apărarea mea, sunt clasa a 8-a, examen, alea alea, și abia ca am timp sa mănânc. De unde timp sa mai scriu?"     Cam  așa suna tentativele mele de a scrie pe blog. Ce aveți mai sus sunt introducerile acestui articol, pe care am început să-l scriu în luna iunie. Da, suntem în octombrie, nu trebuie sa îmi reamintiți! Si da, știu ca a trecut mai bine de un an de când nu am mai publicat nimic. Dar astăzi este magica zi în care chiar m-am pus în fata laptopului și am început sa scriu. (era și cazul🤭)          Sunt sigura ca fiecare dintre noi a citit măcar o carte care ne-a  făcut sa ne gândim ca nu vrem sa ajungem la ultima pagina, ca ...

The Invisible Life of Addie LaRue - V.E. Schwab

Imagine
          Cea mai recenta carte pe care am citit-o este “Viața invizibila a lui Addie LaRue” scrisă de V.E. Schwab, iar astăzi vom discuta despre ea. “Franța, 1714: într-un moment de disperare, o tânără face un pact cu diavolul pentru a scăpa de o căsătorie nedorită și o viață ordinară. Addie LaRue își vinde sufletul în schimbul nemuririi, dar realizează prea târziu că prețul plătit este mai mare decât credea: este blestemată să fie uitată de toți cei pe care îi întâlnește. Urmează o aventură extraordinară, de-a lungul secolelor și al continentelor, de-a lungul istoriei și al artei, pe măsură ce tânăra învață cum să trăiască o viață fără constrângeri, dar și fără conexiuni. Aproape 300 de ani mai târziu, două cuvinte schimbă totul. Cele două cuvinte rostite de un tânăr într-o librărie ascunsă din New York sunt: „Îmi amintesc”.”                     Au fost muți oameni care nu m-au încurajat...