Tot ce am reușit să citesc vara aceasta
În câteva zile se termină și această vară, iar eu m-am decis să public o listă cu tot ce am reușit să citesc. Chiar dacă am avut ceva timp liber, mi se pare că am parcurs prea puține cărți. Acest sentiment nu m-a luat prin surprindere deoarece se întoarce la fiecare final de vară, de toamnă, de vacanță, și, evident, de an. Luând în considerare faptul că am fost plecată aproape toată luna august, cred că lista întocmită nu este una atât de nasoală:).
1. BALADA ÎNCHISORII DIN READING – OSCAR WILDE
Am început această carte în luna mai, însă am terminat-o la mijlocul lui iunie, chiar dacă nu este foarte lungă. Eu dețin varianta bilingvă, ceea ce înseamnă că, în mintea mea, citesc dublul numărului de pagini originale. Oricum, există multe beneficii la o ediție de genul, deci merită. În plus, avea și o grămadă de note (care aveau și ele farmecul lor), așa că eram nevoită să sar de la pagina pe care o citeam la final de nenumărate ori.
Wlide a scris „Balada” după ce a ieșit din închisoare și a fost marcat de povestea deținutului Charles Thomas Wooldridge, bărbat condamnat la moarte pentru faptele sale. Autorul scrie despre ororile la care prizonierii erau supuși, despre suferința din sufletul fiecăuia și despre atmosfera creată de execuția lui Wooldridge. Reușește să picteze acest tablou ce ilustrează experiența sa individuală în închisoare, dar surprinde, totodată, experienta universală prin care trec toți deținuții.
Dacă vreți să vedeți ce mai am de spus despre „Baladă”, am un clip pe yt în care vorbesc despre ea: https://youtu.be/fOTxqQfY1jE?si=D-gzy-nUP6aG8Yjj
2. FIGHT CLUB – CHUCK PALAHNIUK
O carte pe care am împrumutat-o de la o prietenă în septembrie și am ajuns la ea abia vara. Am mai vorbit despre această carte pe blogul meu, iar acel articol este mai îndetaliat, so check that out dacă sunteți interesați.
„Fight Club” spune povestea unui bărbat cu un job plictisitor, o viață monotonă și foarte atașat de obiectele pe care le poseda. Acesta îl întâlnește cu Tyler Durden, iar împreună înființează acest club în cadrul căruia se organizează bătăi.
Cartea este mult mai complexă de atât și ar fi greșit să o rezumăm doar la: „un grup de bărbați ce se bat”. Autorul reușește să creeze niște personaje bine construite, să portretizeze insomnia și halucinațiile ce apar odată cu aceasta într-un mod interesant și scrie despre diferite probleme cu care societatea se confruntă.
3. CEI SAPTE SOTI AI LUI EVELYN HUGO – TAYLOR JENKINS REID
Aproape că îmi vine să scriu că nu am cuvinte pentru a descrie această carte la cât de mult mi-a plăcut. A fost absolut incredibilă din punctul meu de vedere. M-am distrat foarte tare citind-o și chiar dacă are 400 de pagini, în aproximativ 4 zile am terminat-o, deci este fast-paced. Cu siguranță este o carte pe care o să o menționez de multe ori de acum încolo și trebuie... TREBUIE să filmez un clip dedicat exclusiv ei sau să scriu un articol.
Urmărim povestea unei jurnaliste la început de drum ce are oportunitatea de a scrie biografia lui Evelyn Hugo, o actriță faimoasă de la Hollywood ce a dus o viață scandaloasă. Ca să fiu sinceră, este mai mult povestea lui Evelyn decât a lui Monique, jurnalista. Aflăm despre fiecare căsnicie, despre fiecare soț, despre greutățile îndurate de-a lungul vieții și despre adevărata iubire a actriței.
4. POVESTEA LUI HARAP ALB – ION CREANGA
Cred că este evident că am fost nevoită să citesc această carte pentru școală. Am evitat-o pe cât de mult am putut, însă, știți cum e, de ce îți e frică, de aia nu scapi. Oricum, am citit-o în aproximativ 2 ore și nici nu am urât-o chiar atât de tare. Nu e genul meu de poveste și nu aș mai pune mâna pe această carte din propria mea inițiativă, dar nu a fost nici foarte respingătoare.
Pentru cei ce nu știu, acum mult timp, fiul cel mai mic al unui crai pornește într-o călătorie pentru a ajunge la unchiul său, Verde-împărat, care avea nevoie de un urmaș la tron. Pe drum, mezinul se întâlnește cu Spânul, și, (cum îmi place mie să spun) se lasă fraierit de acesta. Așa primește numele de Harap Alb. Sub conducerea Spânului, Harap Alb este supus la mai multe teste dificile, dar acesta reușește să învingă răul cu ajutorul Sfintei Duminici, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și a lui Păsări-Lăți-Lungilă. În final, se căsătorește cu fiica împăratului Roș.
5. MOARA CU NOROC – IOAN SLAVICI
Altă carte pe care trebuie să o citesc pentru școală, însă nu am terminat-o. Am inclus-o în această listă deoarece am citit o bună parte din ea pe timpul verii. Nu vă pot spune prea multe despre ea, întrucât nu știu încă foarte îndetaliat ce se întâmplă. Din câte am observat, Ghiță și cu Ana erau foarte fericiți la început, până a apărut Lică Sămădăul și s-a amestecat în viața lor. Și ce mai știu este că Moara ia foc la final. 85 la sută din cunoștințele mele în legătură cu această operă sunt colectate din piesa lui Psihotrop:)).
6. REAPARITIA LUI RACHEL PRICE – HOLLY JACKSON
Am citit aproximativ 4 capitole din această carte și evident că deja m-a cucerit. În momentul în care am intrat în librărie și am văzut Holly Jackson, am spus că trebuie neapărat să o cumpăr. Îmi pare rău, asta e slăbiciunea mea. Când văd o carte de la un autor pe care îl ador, trebuie să o iau, știu că nu dau greși. Evident, am dreptate de fiecare dată. Există anumiți autori care nu mă dezamăgesc niciodată.
Până în acest moment, tot ce știu este că urmărim o fată pe nume Annabel Price care acceptă să filmeze un documentar despre dispariția mamei ei, Rachel, iar pe parcurs ce ne aventurăm în carte, aceasta reapare (evident, e și în titlu).
Știu că am scris foarte puțin despre ultimele două cărți din listă, însă nu știu ce aș putea spune despre ele dacă nu le-am terminat încă. Oricum, dacă ar fi să aleg o preferată dintre acestea, „Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo” ar câștiga detașat:).
Comentarii
Trimiteți un comentariu