Tot ce am reușit să citesc vara aceasta

     În câteva zile se termină și această vară, iar eu m-am decis să public o listă cu tot ce am reușit să citesc. Chiar dacă am avut ceva timp liber, mi se pare că am parcurs prea puține cărți. Acest sentiment nu m-a luat prin surprindere deoarece se întoarce la fiecare final de vară, de toamnă, de vacanță, și, evident, de an. Luând în considerare faptul că am fost plecată aproape toată luna august, cred că lista întocmită nu este una atât de nasoală:).   1.       BALADA ÎNCHISORII DIN READING – OSCAR WILDE    Am început această carte în luna mai, însă am terminat-o la mijlocul lui iunie, chiar dacă nu este foarte lungă. Eu dețin varianta bilingvă, ceea ce înseamnă că, în mintea mea, citesc dublul numărului de pagini originale. Oricum, există multe beneficii la o ediție de genul, deci merită. În plus, avea și o grămadă de note (care aveau și ele farmecul lor), așa că eram nevoită să sar de la pagina pe care o citeam la final de nen...

Six Crimson Cranes - Elizabeth Lim

Chiar dacă nu mai obișnuiesc să citesc cărți Young Adult atât de des precum o făceam în trecut, încă există cele pe care le-am citit mai demult, dar nu am scris niciodată despre ele. Acesta este contextul articolului de astăzi, în care vă prezint „Six Crimson Cranes” sau „Șase cocori stacojii” scrisă de Elizabeth Lim.

Shiori'anma, singura prințesă din Kiata, are un secret. Prin vene îi curge magie, care a fost interzisă în regatul său. De obicei, tânăra se pricepe să își strunească darul, însă, în dimineața logodnei sale, Shiori își pierde controlul.

Vrăjitoare la rândul ei, Raikama o alungă din regat pe tânăra prințesă, iar pe frații acesteia îi transforma în cocori. Mai mult decât atât, o avertizează pe Shiori să nu sufle niciun cuvânt despre asta, căci pentru fiecare sunet care îi va părăsi buzele, unul dintre frații ei va muri.

Fără bani, fără voce și singură, Shiori pornește în căutarea rudelor ei, dar are surpriza să descopere o conspirație întunecată al cărei scop este îndepartarea de la tron a familiei sale. Tânăra poate îndrepta lucrurile, dar, pentru a face acest lucru, trebuie să aibă încredere într-o pasăre de hârtie, un dragon incredibil de ager și chiar și în tânărul cu care a luptat atât de mult să nu se mărite. În plus, trebuie să accepte magia la care a fost învățată toată viața să renunțe, indiferent de prețul pe care îl are de plătit.”

Scriind acest articol, mi-am dat seama cât de mult mi-au lipsit genul acesta de cărți, pe care nu simți nevoia să le analizezi și te poți bucura pur și simplu de poveste și de compania pe care ți-o țin personajele. Îmi era dor să citesc pentru propria mea plăcere și pentru a mă relaxa, nu pentru a mă cultiva.

Vorbim despre un retelling al poveștii scrise de frații Grimm, “Cele 6 lebede”. Cartea este inspirată din mai multe povestiri, ceea ce nu m-a mirat având în vedere că acesta este stilul lui Lim. De altfel, aceasta este unul dintre puținii autori pe care îi citesc cu plăcere, ce includ elemente asiatice în scrierile lor.

Shiori este blestemată de către mama sa vitregă, Raikama, este izgonită pe o insulă (i think) departe de regatul acesteia și este forțată să poarte un bol pe cap. În timpul exilului, fata se angajează și este tratată drept un servitor. Este clar că autoarea s-a inspirat tot de la frații Grimm, dar de data aceasta din “Cenușăreasa”. Mama vitregă care își obligă fata, într-un fel sau altul, să îi servească pe ceilalți. Cenușăreasa era forțată să își slujească propria familie, pe când Shiori a fost nevoită să lucreze pentru oamenii de pe insulă.

 Bolul pe care aceasta a fost blestemată să îl poarte pe cap vine dintr-o poveste japoneză denumită “Hachikazuki” sau “Fata cu bolul de lemn”. Fata din poveste este rugată de mama sa, care este pe patul ei de moarte, să poarte un bol de lemn pe cap pentru ca oamenii să nu profite de frumusețea sa. Mulți au luat-o în batjocură, dar totul se schimbă în momentul în care un băiat se îndrăgostește de ea datorită eleganței și bunătății sale. În ziua nunții bolul se sparge, iar bucățiile sunt transformate în bijuterii.

Raikama aruncă un blestem și asupra celor 6 frați a lui Shiori, aceștia se transformă în cocori (inspirat din “Cele 6 lebede”). Pentru fiecare cuvânt rostit de Shiori, unul dintre frații ei va murii. Acest aspect complică misiunea fetei de a se întoarce în regat și de a-și înfrunta mama.

Totuși, împreună cu Kiki, cocorul din hârtie, fermecat de Shiori pentru a îi ține companie, cu ajutorul băiatului-dragon, Seryu, întâlnit după ce acesta o salvează pe fată de la înec și îi propune să o ajute să învețe să foloseasă magia pe care toată viața ei a fost nevoită să o ascundă, dar și cu ajutorul băiatului cu care aceasta ar fi trebuit să se căsătorească, reușește să își ducă misiunea până la capăt.

Elizabeth Lim a reușit să creeze și o poveste de dragoste deosebită, între două personaje la care nu m-aș fi gândit niciodată că s-ar putea înțelege. Pentru mine, scena semnificativă a fost cea cu scrisorile, în care aflăm că băiatul i-a trimis fetei o tonă de scrisori, însă aceasta nu era interesată. Cu toate acestea, ni se dezvăluie că sufletul nu a lăsat-o să le arunce, ci, chiar dacă nu le-a deschis niciodată, le-a păstrat într-un loc sigur.

Știind stilul autoarei deoarece am citit și seria Sânge de stele, m-am pregătit să fiu lovită de un plot twist. Chiar și așa, finalul m-a lăsat șocată și cred că a adăugat poate mai mult mister cărții.

Încă un lucru care mi-a plăcut enorm a fost modul în care aceasta a plasat acțiunea în același univers în care s-a desfășurat și povestea Maiei Tamarin, protagonista seriei menționată anterior. Un alt aspect este acela că au existat mai multe elemente comune decât acesta între cele două povești.

5/5⭐️. A fost o carte pe care am parcurs-o cu plăcere și nu cred că au existat momente în care să îmi doresc să o las din mână pentru că mă plictisea. Am adorat stilui Elizabethei Lim de la început și cu siguranță este un om menit să spună povești.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Good Girl, Bad Blood - Holly Jackson

4 cărți pe care aș vrea sa le citesc din nou de parca ar fi prima data

Tot ce am reușit să citesc vara aceasta