Astăzi, din prisma acestei recenzii, am ajuns să încalc niște reguli. Două mai exact. Prima regulă: nu vorbi despre fight club. A doua regulă: NU vorbi despre fight club. Ups! Păi ce să zic, nici Tyler Durden nu era un adept al regulilor. Nu putea să se aștepte ca noi să le respectăm...
„Publicat în 1996 şi devenit un clasic al literaturii underground, Fight Club este unanim considerat unul dintre cele mai originale şi mai provocatoare romane scrise în ultimul deceniu al secolului XX. Fight Club este povestea unui tânăr înstrăinat, sătul de slujba sa mediocră. El cade sub influenţa unui bărbat enigmatic, pe nume Tyler Durden, care organizează bătăi clandestine în subsolurile barurilor după ora închiderii. Născut din mintea lui Tyler Durden, Fight Club reprezintă un mod de evadare din viaţa măruntă şi restrictivă a lui Tyler şi a tovarăşilor săi. Dar în lumea lor nu există reguli, nu există limite, nu există obstacole.”
Evident, pentru că mă cunoașteți deja, trebuia să vă fi așteptat ca eu acum să vă spun că am văzut filmul înainte de a citi cartea. “Fight Club” era un must watch, normal, având în vedere importanța sa în cultura pop. La început m-am chinuit foarte mult să înțeleg ideea filmului și ce se întâmplă efectiv, dar după cea de a doua vizionare și multe tik tokuri văzute pe subiect, am înțeles. În schimb, când m-am apucat de carte, a fost mult mai ușor să țin pasul. Nu știu dacă se datorează faptului că știam deja la ce să mă aștept sau dacă chiar este cartea mai clară. Tiind să mă duc spre a doua variantă fiind că am dat peste anumite pasaje ce m-au ajutat să înțeleg mai bine acțiunea și intențiile personajelor, spre deosebire de niște cadre care m-au băgat mai tare în ceață. No shame on the movie, I loved it, dar a fost abstract și (cel puțin pentru mine) greu de înțeles și de procesat.
Nu voi divulga plot twistul din motive evidente, dar pot recunoaște că devine mai evident pe parcursul cărții decât pe parcursul filmului. Mai ales din pasajele în care Tyler și naratorul fără nume nu se află niciodată în aceeași încăpere în același timp.
Unul dintre scopurile lecturii acesteia este acela de a ilustra percepția societății despre ceea ce înseamnă să fi un „bărbat adevărat” și cum ajungem să ne lovim de acea masculinitate toxică. Cartea poate fi, din punctul meu de vedere, împărțită în 2 părți, adică în partea întâi: Fight Club și partea a doua: Proiectul Mayham. Ideea lui Tyler Durden a fost să înființeze un club pentru a se revolta asupra unui sistem care îi forțează să aibă acele slujbe de care ne temem în adolescență, să trăiască într-o monotonie cruntă și să se supună standardelor create de către societatea în care trăim. În viziunea bărbaților care au luat parte la acel proiect, Tyler încerca să îi elibereze atât fizic, cât și spiritual. Și trebuie să recunoaștem că omul a pus problema într-un mod inteligent. De ce, vă întrebați? Deoarece nimeni nu și-a dat seama că scăpând de regulile societății, au început să urmeze regulile lui Tyler. Singura diferență se sesizează la nivel de alegere. Într-un fel sau altul, bărbații se simțeau mai bine cu gândul că au ales să fie controlați de Tyler, ci nu au fost „nevoiți” să se supună societății.
Tyler Durden mi se pare un nihilist convins. De la acțiunile sale până la vorbele sale: „Numai după ce am pierdut totul suntem liberi să facem orice.”. Este acel personaj care împinge naratorul către autodistrugere, dar totodată îl face să trăiască. Naratorul suferă de insomnie și fiecare moment prin care acesta trece se amestecă cu altul până prezentul, trecutul și viitorul ajung o adevărată ciorbă. Tyler, latura care iese la iveală, încearcă să îl facă pe narator să fie prezent. Atât înființarea Fight Clubului, cât și arsura chimică săvârșită de Tyler Durden au fost idei ce au încolțit în mintea naratorului.
Când mă gândesc la „Fight Club”, mă gândesc la o latură ascunsă a fiecăruia, care ne împinge să facem lucrurile ce nu ne stau în fire, profită de vulnerabilitatea de care dăm dovadă în anumite momente, dar este și curajul de a evolua.
Overall, atât cartea, cât și filmul au fost două experiențe unice și incredibile. 4/5 ⭐️. Este genul de poveste care își lasă amprenta asupra ta, dar trebuie să știi exact cât și cum o lași să te schimbe. Până la urmă nu a devenit filmul preferat al oricărui „film bro” degeaba.
Comentarii
Trimiteți un comentariu